~ Ce este echipa Helpers?
Echipa RO Helpers este un grup de jucători
voluntari care vor fi dispuși să ajute comunitatea română prin diferite mijloace cum ar fi:
• Să creeze ghiduri;
• Să sugereze concursuri și activități distractive pentru comunitate;
• Să răspundă la întrebările jucătorilor cu scopul de a-i face să înțeleagă mai multe lucruri despre joc fără a suprasolicita membrii staff-ului;
• Alte activități prin intermediul cărora ajută membrii staff.
~ Helperii sunt membri ai staff-ului?
Nu. Helperii nu fac parte din staff, prin urmare nu au puteri „speciale” în joc.
~ Un membru al echipei încalcă regulile, cui aș putea raporta?
Fiind și ei la rândul lor jucători, membrii echipei RO Helpers
nu sunt obligați să respecte regulamentul jocului & forumului, însă respectarea acestuia va însemna un plus pentru a face parte din staff. Totuși, deși nu sunt obligați să respecte regulamentul jocului & forumului,
pot fi eliminați din echipă dacă acumulează o multitudine de sancțiuni.
Deci, în cazul în care un membru al echipei Helpers se comportă inadecvat și încalcă regulile, îl poți raporta oricărui membru din echipa
RO Staff lăsând un mesaj pe forum sau discord cu un screenshot ca dovadă. La rândul lor, vor fi întrebați despre ce s-a întâmplat, așa că nu spune doar ce vrei tu, spune tot ce s-a întâmplat.
~ Cum pot deosebi un jucător de un Helper?
Persoanele care fac parte din echipă oficial se pot deosebi de jucătorii simpli printr-un titlu special,
RO Helpers, însă până la primirea acestuia vor trece printr-o perioadă de probă. Poți întreba oricând un membru staff despre poziția actuală a unui posibil helper.
~ Ce recompense pot primi Helperii?
Pentru ajutorul acordat comunității, membrii echipei RO Helpers vor fi recompensați periodic cu câte un titlu ales de ei și 100 de consumabile la alegere, iar în cazul în care comportamentul este unul adecvat și demn de staff, pot primi o poziție în staff (Numai în cazul în care comunitatea română va avea nevoie de membri staff).